Cabinet de psihologie in Sibiu 2022

Psihoterapeut in Sibiu langa tine? Da, sunt o persoană încă necunoscută pentru tine. Poate fi inconfortabil gândul, dar din momentul în care îmi treci pragul, mă vei afla în postura unei torțe care te însoțește luminându-ți calea cât mai aproape de sufletul tău. In acest sens, am ales ca prima noastră întâlnire, (anamneza) să se desfășoare într-un cadru destins, fără stânjeneală, fără emoții și beneficiind de o reducere de 50% din prețul inițial al ședinței. În primul rând, avem nevoie să ne cunoaștem, să stabilim obiectivele terapeutice, după care, în ședința următoare să trecem la treabă. Timpul unei intalniri terapeutice este de o ora. Poate fi nevoie doar de o ședință sau, poate fi nevoie de mai multe. Asta o vom stabili la fața locului. Acestea fiind spuse, îți doresc gânduri bune și eficiență în decizii. Aflati multe detalii in plus aici Psiholog Sibiu.

De-a lungul anilor s-au efectuat studii importante referitoare la aceasta forma de terapie (amintimspre exemplu ultimele studii: Wagner, Horn și Maercker – 2014, Blumer – 2014), studii care au demonstrat eficienta acesteia si faptul ca nu este cu nimic mai prejos fata de terapia fata in fata, intrucat se bazeaza tot pe relatia terapeutica, relatie ce poate fi construita si consolidata si prin interactiune online. Pentru linistea sufleteasca a clientului, se va semna un acord de confidentialitate de catre ambele parti la inceputul terapiei.

La fel ca si in cazul psihoterapiei individuale si al psihoterapiei familiale, reusita acestui proces sta in stabilirea unei bune relatii terapeutice intre terapeut si membrii cuplului. Viitorul relației este puternic influentat de anumiti factori cum ar fi: tiparul de atașament, tiparele de relaționare moștenite sau trăsăturile de personalitate.Toate aceste aspecte sunt luate in calcul in cadrul sedintelor de psihoterapie,pentru ca partenerii să poata trece cu bine peste aceste dificultăți într-un mod sănătos (adaptativ) ,sperand ca in acest fel sa evitam dezvoltarea tiparelor de interacțiune disfuncționale, oferind ghidare în rezolvarea conflictelor, sporirea înțelegerii dintre parteneri, obținerea unei comunicări eficiente și a unei negocieri sănătoase a diferențelor individuale.

Cu toții știm că-n viață se întâmplă lucruri care ne pot destabiliza emoțional. De la o relație nereușită, la probleme la muncă sau certuri în familie toate acestea ne pot afecta psihic dacă nu suntem atenți. Pentru a ne păstra o sănătate psihică normală trebuie să fim atenți la niște lucruri. În primul rând, pentru psihicul uman cel mai important lucru este relația omului cu Dumnezeu. O relație vie cu Dumnezeu, rugăciunea sunt dovedite științific că ajută psihicul uman. Când te rogi psihicul tău se eliberează de povara lucrului respectiv.

Bine te-am găsit prieten drag. Eu sunt Andrei Iordăchescu, am 37 de ani și sunt psiholog și psihoterapeut certificat de către Colegiul Psihologilor din România. Am cabinetul în Sibiu, dar lucrând și online mă poți găsi aici, ori de câte ori te confrunți cu o problemă psiho-emoțională, specifică vremurilor în care trăim, și nu numai. Se spune că o problemă, oricât de complicată ar fi ea, nu mai are aceeași putere asupra omului, dacă acesta se eliberează de ea. Cu alte cuvinte, dacă în primul rând o conștientizează, adică o recunoaște și apoi o spune, într-un cadru autorizat, unde să se simtă în siguranță, nejudecat, înțeles și sprijinit prin metode psihoterapeutice consacrate. Pentru mai multe detalii despre psiholog in Sibiu puteti folosi pagina noastra de contact. Descoperiti mai multe informatii in plus pe site-ul psihologinsibiu.ro.