Sfaturi legale din partea avocatului de drept penal in Cluj

Avocat penal in Cluj langa tine? Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia. Rolul avocatului: În lipsa unor prevederi contrare, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului. Avocatul are dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. [art. 10 alin. (2), teza finală din Codul de procedură penală]. Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal. [art. 10 alin. (5) din Codul de procedură penală] Descoperiti mai multe informatii in plus pe site-ul avocat penal. Urmărire penală : Urmărirea penală, reprezintă prima fază a procesului penal și constă în activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală pentru strângerea şi verificarea probelor cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea ei.

Circumstanțe agravante în cazul infracțiunii de trafic de droguri: Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii: persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii; fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor; drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora.

În încercarea de a stopa fenomenul infracțional și de a limita efectul negativ pe care astfel de organizații le au asupra societății, autoritățile naționale sau internaționale au strâns relațiile de cooperare, urmârindu-se eliminarea profiturilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și pe asigurarea unui răspuns modern la evoluțiile tehnologice. Cu titlu exemplificativ, activitatea de criminalitate organizată este cuprinsă în Noul Cod penal în cadrul infracțiunilor contra ordinii și liniștii publice.

În cazul reţinerii, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiţii care să asigure confidenţialitatea. [art. 204 alin. (9) din Codul de procedură penală] Pentru soluţionarea căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, asistenţa juridică a inculpatului de către un avocat, ales sau numit din oficiu este obligatorie, în toate cazurile. [art. 205 alin. (8) din Codul de procedură penală] În cazul luării măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prezenţa avocatului inculpatului şi participarea procurorului sunt obligatorii. [art. 214 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Cititi multe detalii in plus pe site-ul http://avocatripan.ro/.