Sfaturi legale oferite de avocatului de drept penal in Cluj? Avocatul asistă sau reprezintă în procesul penal, părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii. [art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală] Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obţinute cu încălcarea acestui drept vor fi excluse în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală. Descoperiti mai multe detalii suplimentare pe site-ul avocat Cluj. Conducerea unui vehicul fara permis de conducere face parte din categoria infracțiunilor care au ca obiect juridic siguranța circulației pe drumurile publice. Conducerea fără permis este reglementată de art. 335.
Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani faptele prevăzute la art. 4, 6, 7, 9 şi 11, dacă au fost săvârşite în condiţiile prevăzute la alin. (1). În cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 2-7, la art. 9 şi 10 se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1).
Lipsa avocatului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală sau a audierii, dacă există dovada că acesta a fost încunoştinţat în condiţiile prevăzute de lege. [art. 92 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri şi memorii. În cazul efectuării percheziţiei domiciliare, încunoştinţarea avocatului se poate face şi după prezentarea organului de urmărire penală la domiciliul persoanei ce urmează sa fie percheziţionată. [art. 92 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală]. Descoperiti mai multe informatii in plus pe site-ul http://avocatripan.ro/.
Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.